Au trecut mai bine de 3 ani de când am lansat proiectul Edy Creative, dar sunt aproape 7 ani de când visam să fiu pe picioarele mele. Se întâmpla prin liceu, când pasiunea pentru web și în special pentru construcția din spatele unui site imi părea o provocare extraordinară, o provocare descoperită în câteva cursuri făcute undeva aproape de Piața 1 Mai. A fost o introducere, un abecedar ce îți oferea posibilități noi și devenea complex de la an la an. Din acel moment învăț ceva nou în fiecare zi și continui acest proces deoarece în web design nu existe barieri, evoluția este continuă.

Începusem să scriu aceste rânduri anul trecut când mă întorceam de la conferința TECOMM din Cluj. Îmi aduc aminte de acea seară rece de octombrie, mă aflam într-un tren aglomerat care abia se mișca, cu o lumină slabă în interior, doar lumina ecranului de la tabletă oferea un pic de culoare în acel spațiu. Așteptam să scriu pe acest blog încă de atunci și știam că va urma să-l lansez, speram eu spre sfârșitul anului 2015, dar proiectele noi care au apărut m-au facut să amân actualizarea online (site-ul meu a fost până acum cel mai greu și mai lung proiect 🙂 ). Când mă gândesc la drumul din ultimii ani, îmi dau seama că nu a fost ușor să ajung astăzi în acest punct. Am pornit o firmă fără să am prea multe resurse, am învățat totul din mers, am căutat soluții la probleme neașteptate și am învățat ceva nou în fiecare zi, de la bătaia de cap pe care o ai când apare lipsa de cashflow, până la modul de a negocia în proiecte, de a pune întrebări, de a dezvolta cu adevărat un marketing online pentru clienți. Am simțit întotdeauna că acesta este drumul meu, deși am avut multe zile când am spus “Gata, mâine mă opresc”. Din astfel de momente se nasc idei noi prin care găsești soluții și chiar implementezi servicii noi. Consider că acesta trebuie să fie drumul oricărui tânăr care începe o afacere, să treacă printr-un proces sănătos, care nu este ușor, dar care îl va ajuta să se dezvolte, să învețe și să contribuie în economie cu o afacere de succes.

Am făcut compromisuri, am muncit mult, am pus firma pe primul loc și probabil fără să-mi dau seama am avut și de pierdut.

Atunci când le faci pe toate în propria firmă se întâmplă să uiți cât ai lucrat, când ai plecat ultima oară în vacanță, cât de mult te-ai odihnit într-o săptămână, iar în zona online nopțile par să fie cele mai bune momente pentru creație, pentru rapoarte și pentru idei noi (acele ore liniștite fără telefon și email, doar tu cu pasiunea și o bucată de ciocolată la 2.00 noaptea). Rezultatele apar din multă muncă, implementarea unor servicii de calitate, profesionalism, program flexibil față de client, și dorința de a învăța zi de zi. Între toate acestea trebuie să existe un echilibru pe care este greu să-l găsești de la început, personal am trăit momente în care am muncit foarte mult și poate nu am fost întotdeauna atât de aproape de oamenii pe care îi iubesc, de prieteni, de familie.

Din dorința de a realiza mai mult pe plan profesional, de a avea o actualizare cu tot ce se întâmplă în online, poți să pierzi momente unice pentru o anumită vârstă, poți să nu vezi lucruri bune ce se întâmplă chiar lângă tine. Din experiența ultimilor ani pot spun că acesta este un moment de care îmi pare rău. Este un drum ce trebuie asumat și înțeles de la inceput, iar din momentele mai puțin plăcute înveți să vorbești mai mult despre ceea ce faci și să-ți cauți un echilibru în viața personală, între muncă, odihnă și relația cu oamenii.

Edy Creative a început să crească, să devină o soluție pentru cei care doresc proiecte personalizate, care vor oameni aproape de ei. Cred acum în Edy Creative mai mult ca niciodată.

În ultimele luni mi-am dat seama cât de multe schimbări pot apărea de la o lună la alta și cât de important este să-mi orientez eforturile pentru implementarea unor noi servicii. A fost o perioadă cu multe provocări și schimbări atât pentru Edy Creative, cât și pentru mine. Edy Creative a avut proiecte mai multe, a devenit mai vizibil, eu ca persoană am încercat să spun mai multe despre mine, și am reușit să particip la majoritatea evenimentelor importante de anul trecut, unde am cunoscut oameni frumoși, și am continuat să învăț în fiecare zi. Proiectele implementate încep să aibă rezultate și Edy Creative să devină un partener de încredere.

Au fost trăiri plăcute și mai puțin plăcute, sunt sigur că vor mai exista multe momente grele, dar sunt convins că acești ani mi-au oferit acea libertate profesională pe care o căutam, acea deschidere spre a putea alege singur cum pot să fiu mai bun, mai eficient și cum pot face alegeri ținând cont doar de ideile în care cred.

Edy Creative, 3 ani de curaj.