Foarte mult timp m-am ferit să văd ziua de naștere ca pe un bilanț, ca pe o schimbare majoră sau un prag special. Indiferent că este 30, 34 sau 35, în final cred că este vorba doar de trecerea unui an, dar ca moment cu siguranță este un motiv de bucurie să te deconectezi puțin din toată nebunia și să simți cum mulți oameni se gândesc la tine.
În ultimii ani cred că toți ne-am dat seama cât suntem de fragili noi ca oameni, totul este foarte dinamic și se poate schimba rapid, incertitudinea poate apărea de pe o zi pe alta și chiar dacă în job sau în propria afacere reușești să te adaptezi la situațiile critice, să mergi mai departe în altă direcție, să înveți altceva, să găsești alte resurse pentru a face bani, în relația cu oamenii am șimțit cât de mult poate să ne lipsească o emoție, o îmbrățișare, o trăire, un moment.
Sunt momente în viață când din frică, rușine sau din alte motive nu apuci să spui unui om ce simți pentru el, să-i spui mulțumesc sau îmi pare rău. Astăzi la 35 vreau doar să las câteva momente din viața mea și dacă nu am spus ce am simțit atunci sau am spus prea târziu, măcar să știu că undeva a rămas scris pentru totdeauna.
Școala generală. Dacă încep să caut o definiție actuală, cred ca în primii doi ani de școală generală am trăit un bullying din partea unor colegi și chiar și a educatoarei. Eram o țintă de mișto și marginalizare, cu un profesor slab pregătit care nu asculta, nu era subiectiv și căuta doar să le spună părinților mei ca eu sunt problema. Ai mei au decis să mă transfere la altă școală, mult mai departe de casă, o schimbare totală de mediu, dar care cu siguranță a fost cea mai bună decizie pentru viața mea, sunt convins că a marcat în bine tot traseul meu pentru a ajunge ce sunt acum. Abia după ce m-am mutat am descoperit joaca, zâmbetul de școlar, transpirația de copilărie. Pentru asta vreau să le mulțumesc, să le scriu că sunt recunoscător și că îi iubesc că aveau încredere în mine încă de pe atunci.
Liceu. La final de liceu am cunoscut omul cu care am trăit cele mai frumoase momente din viața mea. În acea perioadă am învățat și am cunoscut cu adevărat de unde pornește și cum arată bunătatea, dragostea, bucuria și tristețea. Poate că nu doar de la un om, dar de la o familie întreagă, nu am mai văzut la nimeni iubire sinceră într-o familie, între frați și părinți așa cum am descoperit în acea perioadă. O să povestesc doar un moment care mi-a rămas așa ca o amprentă în memorie. Era o perioadă în care eu eram la început cu firma, eram probabil obsedat, apăsat și dezamăgit că lucrurile mergeau prost, încercam să găsesc o cale să fac treaba să funcționeze. Prietena mea se angajase recent după o perioadă grea prin care trecuse și ea și îmi aduc aminte că m-am împrumutut de bani din primul ei salariu de la noul job și deși atunci pe moment în zăpăceala mea nu am realizat, cred că a fost destul de aiurea că am făcut asta și nu știu dacă am apucat să-i spun, dar o să las scris aici și o să spun că îmi pare rău, în multe momente grele cu firma nu am fost rațional întotdeauna, am făcut sacrificii, compromisuri și așa am pierdut de lângă mine și oameni, am avut și multe idei fixe și acum știu ca unele au fost doar o prostie în capul meu, o lipsă de maturitate și dacă atunci eram poate prea orgolios, astăzi o spun cu sinceritate că nu am fost întotdeauna acolo când era nevoie de mine.
Facultatea. O perioadă în care am învățat mult, poate am trecut mai mult neobservat, dar vreau să le mulțumesc profesorilor de la master, antreprenori veniți din piață, de multe ori au fost singura mea rază de speranță de care mă legam. Îmi aduc aminte că după cursuri când mă duceam și îi întrebam ce părere au că eu vreau să-mi fac o firmă și că îmi este greu, îmi spuneau să încerc orice până la 30 de ani și să nu las pe nimeni să mă oprească. Adevărul este că după 2016 firma a început să meargă mai bine, au avut dreptate și le mulțumesc pentru speranța care a ținut în viață o idee, un gând, un vis al meu.
Ultimii ani. În 2017 am cunoscut pe cineva după ce m-am uitat la o poză pe Facebook în care era multă lume și am trimis o cerere de prietenie. Un simplu click, câteva vorbe și o întânire. Cam 3 ani ne-am găsit doar prin câteva mesaje, un “ce faci, ești bine?” și cam atât, fiecare trăia o călătorie separată. În 2020 cumva toate drumurile ne-au adus împreună într-o relație pe care am simțit că o trăiesc emoțional la maxim, am simțit că regăsesc bucuria și fericirea.
Îmi pare rău că în timpul scurt în care am fost împreună nu am reușit să-i spun ca țin așa mult la ea și că simt lucrurile atât de profund, poate dacă aveam mai mult timp, acum pot doar să las aceste rânduri aici. Nu știu de ce este totul așa intens pentru mine, probabil pentru că undeva profund în interiorul meu am rădăcini care vor să clădească o familie și cred că asta am simțit că se poate realiza.
Acum. Astăzi, 2 iunie, când scriu aceste rânduri, tocmai ce am ajuns la 35 de ani. Călătoria a început și nu este ușor, dar vreau să-i mai ofer puțin spațiu să văd ce noi amintiri o să aducă și ce dor o să trăiesc.
